Evident că Violoncellissimo putea fi şi creaţia unui alt mare violoncelist al ultimelor decenii din România, dintr-o generaţie sau alta. Cu toate acestea, la fel de evident este că Violoncellissimo nu ar fi luat anvergura pe care o are dacă nu ar fi fost creaţia unui personaj care are talentul de a însufleţi tot ceea ce atinge.
Marin Cazacu – Profesorul şi Violoncelistul – mi-a dăruit în ultimii ani prietenia sa artistică şi umană şi multe dintre cele pe care le-am făcut nu ar fi avut aceeaşi anvergură fără contribuţia lui mai mult sau mai puţin directă. Am încercat să ofer şi eu, în felul meu, un echivalent a ceea ce mi-a dăruit de-a lungul timpului, iar una dintre aceste încercâri este Turneul naţional „Clasic la puterea a treia” – Violoncellissimo, care timp de 9 zile şi-a propus o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, trecând prin 6 oraşe ale ţării – Tulcea, Piteşti, Alba Iulia, Arad, Bucureşti şi Bistriţa – într-un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, dar pentru care partenerii locali din toate aceste oraşe, destul de îndepărtate între ele pe hartă, au fost esenţiali.
Chiar Marin Cazacu spunea: “În acest turneu am străbătut efectiv ţara de la est la vest şi de la sud la nord, iar publicul pe care l-am întâlnit a fost pe cât de diferit, pe atât de plin de căldură. Parcă am trăit într-un fel de road movie, a cărui coloană sonoră am cântat-o în mai multe versiuni.” Este mult mai complicat decât pare ca, pe drumurile României din 2019, să faci aceste călătorii cu o trupă de 8 violoncelişti şi 8 violoncele (pentru că aceste minunate instrumente sunt şi ele nişte personaje concrete ale poveştii noastre) şi să însufleţeşti un public atât de diferit.
Citeste mai mult: adev.ro/pzb7yd